Invitație la răsfăț

Ingrijirea tenului in sezonul rece

cold cream sportychoco

Iarna poate fi agresiva cu pielea noastra. Caldura si aerul uscat de la aparatele de incalzit(calorifere, radiatoare) impreuna cu gerul din timpul iernii conduc la o piele uscata si iritata. De aceea este foarte important sa folosim produse de ingrijire a tenului adecvate fiecarui sezon. Iarna vom renunta la cremele lejere pe care le foloseam pe perioada verii si vom folosi creme mai consistente si mai hidratante. Vom alege creme hidratante care contin uleiuri hidratante in functie de tipul de ten pe care il avem. Pentru cele mai bune rezultate aplicati crema hidratanta pe piele, imediat dupa curatarea corespunzatoare a tenului.

Nu renuntati la cremele de fata cu factor de protectie solara sau la balsamul de buze cu factor de protectie solara pe perioada iernii. Chiar daca pare mai bland pe timpul iernii, soarele poate avea efecte mult mai devastatoare decat vara. Nu uitati ca zapada reflecta razele soarelui, dubland efectul nociv al soarelui.

Folositi produse blande de curatare a tenului. Alegeti lapte demachiant sau lotiuni micelare. Uitati de sapun! Sper ca nu foloseati sapun pentru curatarea tenului. In loc de sapun puteti folosi faina de ovaz, faina de naut sau faina de migdale amestecata cu ulei de susan sau de migdale.

Folositi un exfoliant bland saptamanal pentru a inlatura celulele moarte si a preveni aspectul mat al tenului.Nu frecati excesiv pielea, ci tamponati-o cu un prosop moale pentru a inlatura excesul de umezeala. Exfoliantul meu preferat este cel compus din zahar si miere. Amestec cantitati egale de zahar brun cu miere de albine si exfoliez tenul. Puteti folosi acest exfoliant si pentru corp. Este un deliciu pentru piele. Hidrateaza si catifeleaza. Acidul glicolic continut de zahar este foarte benefic pentru piele. Are si efect antiaging. Limitati-va insa doar la uz extern. Zaharul nu este bun pentru a fi mancat. Brun sau nebrun este tot zahar, este rafinat si are efecte devastatoare asupra organismului.

Odata cu venirea iernii, in laboratorul Sportychoco am creat cea mai delicioasa crema pentru iarna – Delicious. Chiar daca poza va duce cu gandul la serbet :), Delicious nu este serbet. Este o minune de crema care hidrateaza si protejeaza pielea in sezonul rece. Are un miros delicios de mimoza si miere. Este realizata din ingrediente comestibile, organice si presate la rece. De aceea se pastreaza la frigider, mai ales ca nu contine conservanti! Va va fi alaturi trei luni. Este un produs foarte concentrat, spre deosebire de cremele din comert care contin aproximativ 80 % apa, de aceea se recomanda aplicarea unei cantitati foarte mici. Contine miere, ulei de rodie, ulei de argan, ceara de mimoza, ulei de nuci de brazilia. Nu am folosit unt de shea sau de cacao in compozitia acestei creme, datorita efectului lor comedogenic. Uleiurile de nuci de brazilia, cel de rodie si de argan sunt mult mai potrivite pentru hidratare, iar aceasta crema are structura cremelor de tip cold cream.

Uleiul de rodie este restructurant tegumentar ideal in ingrijirea pielii uscate, mature sau ridate. Reda elasticitatea si fermitatea pielii si diminueaza degradarea colagenului.

Ceara de mimoza formeaza un film protector care apara pielea de agresiunile factorilor externi. Este foarte potrivita in cremele protectoare, in special pentru tenurile sensibile.

Uleiul de nuci de brazilia este bogat in acizi grasi nesaturati si hidrateaza pielea in profunzime.

Si pentru ca frumusetea vine din interior nu uitati sa introduceti grasimi sanatoase in dieta voastra, precum avocado, nuci, peste, migdale, ulei de masline. Consumati alimente calde, gatite sanatos, ceaiuri si infuzii din plante. Preferatele mele sunt infuziile de lavanda, de anason, cardamon si scortisoara. Nu uitati sa va hidratati corespunzator. Consumati apa de buna calitate. Stati departe de bauturile carbogazoase, cele bogate in cofeina si alcool sau bogate in zahar. Va ajuta sa va deshidratati!  Faceti exercitii fizice moderate zilnic. Va veti imbunatati in felul acesta circulatia sanguina, digestia si veti elimina toxinele. Veti obtine astfel un ten clar si luminos. Nu consumati dulciuri bogate in zahar si faina. Daca insa va plac dulciurile alegeti-le pe cele raw vegane. Uitati de paste, de paine si de astfel de alimente rafinate.

Va imbratisez cu drag si va doresc sa aveti o piele minunata iarna aceasta!

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

%d bloggers like this: