Zakynthos, un colț de paradis
Vara aceasta am ales să ne relaxăm în Zakynthos. Grecia este locul în care revin întotdeauna cu plăcere.
Zakynthos m-a cucerit cu locurile care și-au păstrat frumusețea naturală, plajele numeroase și variate, vegetația luxuriantă bogată în plantații de măslini, de citrice și păduri de pin, țestoasele Caretta protejate prin lege, apele calde și cristaline.
Insula aceasta are o frumusețe aparte și priveliști fabuloase. Dacă vă întrebați dacă fotografiile de pe internet sunt prelucrate, vă pot spune că peisajele sunt mult mai frumoase în realitate. Eu am făcut pozele cu telefonul mobil.
Pentru a vedea impresionanta coastă, în prima zi am ales să facem un tur cu vaporul în jurul insulei. Am văzut Peșterile Albastre, plaja Navagio, Porto Vromi, Peșterile Keri și Agalas, plaja Marathias, Insula Marathonisi, plaja Mavratzi, Xigia, Makris Gialos, Agios Nikolaos, Peluzo, Gerakas, Vssilikos.
Plaja Navagio este una dintre cele mai frumoase plaje din lume. Este un colț de rai, izolat de restul civilizației și este accesibilă decât cu vaporul. La Navagio, natura oferă o imagine de vis. Nisipul alb, stâncile înconjurătoare și culoarea hipnotizantă a apei m-au cucerit. Epava vasului scoțian Panagiotis, eșuat pe țărm în anul 1980 completează frumusețea acestei plaje.
În zilele următoare am privit Navagio și de sus, de pe crestele însorite ce o înconjoară, din punctul de belvedere special amenajat.
Pentru a ne putea bucura din plin de atracțiile pe care le oferă insula, am ales, ca de obicei să închiriem
mașină. Am vizitat pe îndelete locațiile care mi-au atras atenția în cadrul turului cu vaporul, dar și celelalte plaje și localitați, pe care le are de oferit insula. Cel mai mult mi-au placut Xigia și Porto Limionas. Aceste două locuri au o frumusețe de neimaginat.
Porto Limionas este unul dintre cele mai frumoase și mai sălbatice locuri de pe insula Zakynthos. Golful de o frumusețe amețitoare cucerește prin claritatea și culorile apei. Este un loc foarte potrivit pentru înot și snorkeling.
Am vizitat și Porto Roxa, situat la 3 km distanță pe mare față de Porto Limionas. Porto Roxa este de asemenea ideal pentru snorkeling.
Tot pentru snorkeling este potrivit și Porto Vromi.
De aici se pot închiria bărci către Grotele Albastre și Navagio sau se pot închiria hidrobiciclete pentru a vedea stâncile din imprejurimi, una dintre ele fiind mai renumită (chipul lui Poseidon).
Situată în partea de nord est a insulei, izolată între niște stânci înalte și spectaculoase, plaja Xigia este vestită pentru izvoarele subacvatice sulfuroase provenite din peșterile învecinate.
La Xigia, plaja este extrem de pitorească, cu nisip, pietriș și apă cristalină. Aici, apa caldă a Marii Ionice se întrepătrunde din când în când cu jeturile reci de apă de la izvoarele subacvatice sulfuroase și sunt un adevărat răsfaț pentru piele. Intrarea în apă este lină și puțin adâncă.
La Cape Keri, priveliștea este spectaculoasă ziua, iar seara puteți vedea cel mai frumos apus.
Seara ne plimbam pe faleza orașului Zante, capitala insulei care m-a fermecat cu aerul boem, vegetația bogată și cladirile în stil neoclasic. Pe dealul Bochali am admirat panorama superbă asupra orasului Zante și ruinele cetății venețiene.
Într-una din zile am ales o altă excursie cu vaporul pentru a vizita Insula Marathonisi. În drum spre insulă ne-am oprit să vedem țestoasele Caretta Caretta.
Insula Marathonisi mi-a amintit de apele din insula Nissos Chrissi, care m-au fermecat acum câțiva ani, când am vizitat Creta.
Zakynthos are nenumărate plaje pentru toate gusturile. Am vizitat toată insula cu mașina și ne-am oprit la fiecare plajă pentru baie și relaxare. Tsilivi și Kalamaki sunt plaje cu nisip fin și intrare lină in apă, potrivite pentru familiile cu copii. O plajă care mi-a placut, frumoasă, rustică și izolată este plaja Dafni. Aici am petrecut o zi întreagă.
Banana Beach este o plajă animată foarte bine organizată, pentru iubitorii de confort modern.
Plaja Makris Gialos m-a fascinat cu pietrișul și apele verzi, clare și adanci. Este potrivită pentru snorkeling dar și pentru cei care doresc intimitate.
Bineînțeles că nu am ratat nici petrecerile unice de pe insula Cameo, din statiunea Laganas. Accesul pe insulă se face în schimbul unei taxe de 4 euro, în care este inclusă o bautură, la alegere.
În Zakynthos am savurat preparate grecești și m-am bucurat din plin de farmecul seratelor grecești. Mi-a plăcut foarte mult frigania, o prăjitură specifică Zakynthosului, a cărei rețetă intenționez să o reinterpretez și eu în viitor, în atelierul Sportychoco.
Am fost intrebată dacă mi-a placut mai mult în Zakynthos decât în alte locuri din Grecia pe care le-am vizitat. Fiecare loc are frumusețea lui, este unic și contează în primul rând și felul în care il privești, nu degeaba se spune că frumusețea stă în ochii privitorului. Fiecare destinație pe care am vizitat-o în călătoriile mele, are un loc special în sufletul meu și mi-a oferit experiențe care au contribuit la dezvoltarea mea personală și au fost totodată sursă de inspirație pentru creațiile Sportychoco. Profit din plin de fiecare călătorie pentru a vă aduce rețete speciale, inspirate de frumusețea naturii și realizate din ingrediente fermecate.
Ne reauzim în septembrie cu rețete noi.
Vă îmbrățișez,
Irina
Lasă un răspuns