Beneficiile apei de cocos
Vreau să vă vorbesc astăzi despre unul dintre ingredientele pe care l-am folosit intens şi de care am fost încântată în ultimul timp – apa de cocos.
Se pare că în ultimii ani, nuca de cocos, sub toate formele a luat lumea cu asalt. Cercetătorii , oamenii de ştiinţă , şi specialiştii în frumuseţe din întreaga lume nu se pot opri din vorbit despre multiplele utilizări eficiente ale laptelui de cocos, smântanei de cocos, apei de cocos, uleiului de cocos. Despre beneficiile uleiului de cocos v-am tot povestit, cu frişca de cocos am preparat nenumărate deserturi raw vegane şi nu numai, aşa că astăzi m-am gândit să vă povestesc despre apa de cocos.
Apa de cocos este mai mult decât un moft de Hollywood. Beneficiile pentru sănătate şi frumuseţe ale apei de cocos sunt numeroase şi există motive întemeiate pentru care apa de cocos a luat comunitatea de frumuseţe cu asalt. Atenţie, nu confundaţi apa de cocos cu laptele de cocos. Apa de cocos este lichidul din interiorul nucii de cocos.
Apa de cocos este cunoscută pentru conţinutul său ridicat de potasiu, atât de ridicat încât trebuie să fiţi atenţi să nu exageraţi, pentru a evita o supradoză de potasiu. Apa de cocos mai conţine vitaminele C, B, calciu, antioxidanţi, magneziu, fibre alimentare şi glucoză.
Beneficiile pentru frumuseţe ale apei de cocos sunt la fel de remarcabile ca efectele sale asupra sănătăţii. Iată câteva de luat în considerare:
Pentru piele:
Apa de nucă de cocos echilibrează nivelul pH-ului şi îmbunătăţeşte elasticitatea pielii. Atunci când este aplicată direct pe piele este eficientă pentru a trata vergeturile, celulita, şi chiar eczemele. De asemenea, este utilizată pentru a trata acneea şi urmele lăsate de aceasta.
Pentru o mască rapidă se aplică doar apa de nucă de cocos direct pe faţă şi se lasă timp de 20 de minute apoi se clăteşte. Veţi observa îmbunătăţiri în ceea ce priveşte claritatea şi tonusul pielii. Este foarte hidratantă şi îmbunătăţeşte textura pielii.
Pentru păr:
Apa de cocos poate fi folosită ca balsam leave in. Este foarte benefică pentru părul uscat, deteriorat şi ondulat.
Pentru pierderea în greutate:
Apa de nucă de cocos ajută la accelerarea metabolismului prin creşterea nivelului de oxigen în organism. Este şi un energizant natural, aşa că de câte ori aveţi ocazia renunţaţi la cafea sau la băuturile energizante, optaţi pentru apa de cocos şi vă va ajuta să scăpaţi şi de kilogramele nedorite.
Atunci când cumpăraţi apă de cocos aveţi grijă să o alegeţi pe cea crudă, organică, neprelucrată termic. Eu îmi cumpăr de obicei din magazinele cu superalimente – găsiţi în magazinele Beorganic, Naturalia, Superalimente.
Data viitoare când vreţi să rezolvaţi o problemă de sănătate sau de frumuseţe nu uitaţi să încercaţi şi apa de cocos.
Vă îmbrăţişez cu drag,
Irina
One Response to “Beneficiile apei de cocos”
Apa de cocos este foarte gustoasa (si sanatoasa) la prepararea smothi-urilor, in combinatie de exemplu cu suc de ananas sau capsuni. Un deliciu!
Am gasit in Galati la magazinul bio Biocarmen. http://www.biocarmen.ro