Insulele Capului Verde
Capul Verde este destinația mea favorită. Este locul de care m-am îndrăgostit și în care sper să revin cât mai curând. Aici totul este extraordinar – peisajele, oamenii, mâncarea, muzica. Fotografiile și cuvintele nu vă pot descrie cu adevărat frumusețea acestor locuri.
Am petrecut în Capul Verde o săptămână de neuitat și mă voi întoarce, cu siguranță.
Ne-am cazat în insula Sal, care m-a cucerit cu plajele fără sfârșit și apele clare precum cristalul, dar am vizitat și insulele Boa Vista și Fogo, despre care vă voi povesti în articolele viitoare.
In Capul Verde, vremea este frumoasă tot timpul anului. La sfârșitul lui noiembrie și începutul lui decembrie, anul acesta, noi am avut parte de temperaturi de 29 de grade Celsius, iar apa oceanului a avut aproximativ 25 de grade Celsius. Aici plouă aproximativ cinci zile pe an. Anul acesta au fost nouă zile ploioase. Clima în Capul Verde este mai blândă decât în partea continentală a Africii, datorită Oceanului Atlantic.
Oamenii sunt extraordinari – onești, cu foarte mult bun simț și își dau interesul să te facă să te simți cât mai bine. Sunt oameni frumoși care pun suflet în ceea ce fac. Limba oficială este portugheza, însă localnicii vorbesc creola, un mix între portugheză și limba sclavilor africani. Cei care lucrează în turism vorbesc și engleză, franceză, spaniolă sau italiană.
Mâncarea este delicioasă. Vă puteți delecta cu diverse feluri de pește proaspăt, pește tropical, pescuit acolo – pește spadă, wahoo, ton.
Cachupa este mâncarea tradițională din Capul Verde. Este o tocană (stew) cu fasole, porumb, legume, condimente și carne sau pește. Tot aici găsiți fructe delicioase cultivate în Santiago și Fogo – papaya, banane, pina, portocale de Cabo Verde care sunt diferite de cele de la noi.
Peisajele sunt fabuloase, plajele fără sfârșit, nisipul fin și auriu, oamenii frumoși și prietenoși, aici totul este “no stress”, cum spun localnicii. Capul Verde este locul unde cultura și tradițiile africane s-au împletit perfect cu cele europene.
Insulele Capului Verde au câte ceva de oferit pentru fiecare – pentru cei care vor să exploreze, pentru cei care vor să se relaxeze, pentru cupluri, pentru familiile cu copii, pentru cei care iubesc sporturile de apă, pentru cei care vor să facă hiking sau trekking. In Cabo Verde puteți ajunge cu avionul. Noi am fost cu Tap Portugal – București – Lisabona și apoi Lisabona – Sal. Fiecare zbor durează aproximativ patru ore. Diferența de fus orar este de patru ore în minus față de România.
In Capul Verde moneda este escudo de Capul Verde (1 euro-110 cve), însă noi am plătit în euro, localnicii aveau euro pentru a da restul. Religia predominantă în Capul Verde este cea romano – catolică.
Pentru a merge în Capul Verde aveți nevoie de viză, însă se obține foarte ușor pe aeroport, la intrarea în Capul Verde, costă 25 de euro pentru 15 zile, cu posibilitatea prelungirii și aveți nevoie de un pașaport valabil încă 6 luni.
Nu sunt necesare vaccinuri și puteți circula în siguranță, oamenii sunt foarte pașnici și prietenoși.
Republica Capului Verde se află în Oceanul Atlantic, la 570 de kilometri spre Vest de coasta Africii de Vest, fiind un arhipelag compus din zece insule. Insulele sunt de origine vulcanică, trei dintre ele sunt plate și dispun de litoral nisipos și vegetație rară (Sal, Boavista și Maio), celelalte insule (Santiago, Santo Antao, Sao Nicolau, Brava, Sao Vicente, Santa Luzia) sunt stâncoase și cu vegetație mai bogată.
Economia Capului Verde, bazată pe pescuit, exploatarea sării și viticultură este consolidată de turism și investițiile străine.
Insulele Capului Verde sunt așezate sub forma unei potcoave și sunt de origine vulcanică, după cum vă spuneam.
Santiago este insula cea mai mare și cea mai dezvoltată din arhipelag. In Santiago se află și capitala Republicii Capului Verde, orașul Praia. Este o insulă a contrastelor, cu văi fertile în centru și plaje superbe de-a lungul coastelor.
Insula Sal se prezintă ca o perlă în mijlocul oceanului. Plajele fără sfârșit, apa clară și turcoaz sunt excelente pentru relaxare. Vă voi povesti în amănunt despre Sal, într-un articol special dedicat acestei insule.
Boavista m-a cucerit cu peisajele fabuloase și sălbatice. Excursia de o zi pe insulă a fost o adevărată experiență.
Mi-au plăcut plaja Santa Monica, plaja Chaves, deșertul Viana.
Boavista m-a fermecat încă de la aterizarea pe aeroportul Aristide Pereira, un aeroport unic în lume. Aeroportul este deschis, nu are acoperiș și ne întâmpină cu acest mesaj:
In insula Fogo, vulcanul Pico do Fogo este activ și în prezent. A erupt ultima oară în februarie, anul acesta. Am vizitat insula într-o excursie de o zi și vă voi povesti în amănunt despre ea, într-un articol viitor.
Santo Antao este una dintre cele mai frumoase insule ale arhipelagului. Este foarte bogată în vegetație și foarte potrivită pentru hiking și trekking.
Sao Vincente are relief muntos, dar și plaje superbe. Este centrul cultural al arhipelagului, cu o vibrantă, autentică și intensă activitate culturală. Aici, în orașul Mindelo, s-a născut Cesaria Evora.
Santa Luzia este singura insulă nelocuită din arhipelag. Aici fauna acvatică este foarte bogată și diversă, iar Santa Luzia este considerată rezervație naturală.
Dacă ajungeți in Capul Verde vă sfătuiesc să vizitați și celelalte insule ale arhipelagului. Sunt foarte diferite, veți avea parte de experiențe de neuitat.
Excursiile au și prânzul inclus – fel principal, desert, o băutură și cafea. La unele excursii am avut inclus atât micul dejun, cât și prânzul (excursia din insula Fogo). După cum vă spuneam, noi am vizitat Sal, Boavista și Fogo, însă ne vom întoarce atât pentru plaje cât și pentru a vizita insulele Santo Antao, Sao Vicente și Santiago.
Capul Verde ocupă un loc special în sufletul meu. Este un loc exact pe gustul meu, pe care îl voi iubi întotdeauna și mă voi întoarce ori de câte ori voi avea ocazia.
O scurtă prezentare a Insulelor Capului Verde puteți vedea în clipul acesta .
Revin curând cu articolele despre insulele Sal, Boavista și Fogo.
Vă îmbrățișez ,
Irina
Lasă un răspuns